Centrul EGAL al Crucii Roșii Române din municipiul Lupeni a primit la finalul acestei săptămâni vizita unui important oaspete. Este vorba despre Directorul General al organizației, Ioan Silviu Lefter.

Acesta și-a dorit să-i cunoască personal pe cei care sub genericul Crucii Roșii, oferă prin Centrul EGAL (Egalitate, Generozitate, Abilități, Libertate) din Lupeni, un sprijin săptămânal unui număr de 50 de copii din comunitatea locală. Aici, aceștia au parte de susținere în activități didactice de tiop ”after school”, sprijin la teme și participarea la sesiuni de abilități de viață. În plus, 25 de elevi primesc aici și o masă caldă zilnic.

În cadrul vizitei, Directorul General al Crucii Roșii din România, Ioan Silviu Lefter  a avut o întâlnire și cu primarul orașului Lupeni, Lucian Resmeriță. Împreună, au fost discutate o serie de măsuri în vederea identificării unor oportunități de implicare a primăriei în susținerea activităților de la centrul EGAL. În urma discuțiilor, s-a stabilit că Primăria municipiului Lupeni va susține activitățile EGAL în limita fondurilor disponibile.