102 ani s-au scurs de la luptele din Pasul Vâlcan care s-au purtat în perioada 23-29 octombrie 1916. Jandarmii montani, alături de reprezentanții administrației locale din Vulcan și cei ai Asociației Cultul Eroilor au marcat evenimentul la înălțime, în Pasul Vâlcan, acolo unde s-au scris file de istorie.

Proiectul jandarmilor intitulat generic. O ECHIPĂ. UN STEAG. UN IDEAL de a merge pe urmele luptelor din tranșeele Primului Război Mondial, merită să devină un reper de cunoaștere istorică la fața locului, pentru toți cei ce se simt atrași de acest subiect.

Pe o vreme crâncenă, cu lapoviță, ninsoare și vânt puternic, în munte au fost depuse coroane de flori.

 

Articolul precedentPartidul Realitatea prinde contur – Gușă: Vom aduce profesioniști
Articolul următorFOTO| “Ziua Armatei Române”, sărbătorită la Deva și Hunedoara, prin depuneri de coroane