Dată dispărută. O adolescentă de 14 ani, din Orăștie, căutată de familie și de polițiști

Polițiștii hunedoreni caută o fată de 14 ani, din municipiul Orăștie, dată dispărută de familia sa. Mama acesteia a cerut ajutor oamenilor legii pentru a-și găsi fiica. Din spusele femeii, fata a plecat de acasă, ieri dimineață, în jurul orei 06:30, spre locuința unei colege, de unde cele două urmau să meargă împreună la școală.

Femeia a precizat că are cunoştinţă despre faptul că minora ține legătura cu un băiat (la care crede că se află) și că a primit mai multe mesaje telefonice de la fiica sa, în care aceasta îi comunica că “este bine””, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

Fata, pe numele ei Ioani Manuela Sînziana (foto), are o înălțime de aproximativ 1,57 centimetri, talie potrivită, ochi verzi, părul scurt, roșcat – mov. În momentul plecării voluntare de la domiciliu, aceasta purta pantaloni tip trening (negri), bocanci negri şi geacă neagră. “Minora nu a mai plecat voluntar de acasă fără a-i comunica mamei sale unde se află”, menționează IPJ Hunedoara.

Polițiștii încearcă acum să o găsească, fiind solicitată şi măsura urmării naţionale. Persoanele care deţin informaţii utile anchetei, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

Articolul precedentDeszăpezire cu ora la Aninoasa
Articolul următorO femeie în vârstă de 67 de ani și o fetiță, rănite în urma unui accident la Hațeg