Au trecut 8 ani de la tragedia de la mina Uricani în care cinci electricieni și-au pierdut viața. Dosarul se judecă la Curtea de Apel Alba Iulia, după ce inculptații au făcut apel în urma sentinței declarate de Judecătoria Petroșani.

În data de 22 noiembrie, la Curtea de Apel Alba Iulia are loc un nou termen în care se vor dezbate apelurile din dosar.

Aurelian Ciucă şi Florin Nicusor Moga au fost condamnaţi la patru ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă.  Instanţă a stabilit şi termen de încercare de 7 ani, pentru cei doi.

Claudiu Butari a fost condamnat la 3 ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, iar Florinel Moldovan a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Judecătoria Petroşani a decis, însă, încetarea procesului penal pentru infracţiunile la sănătatea şi securitatea în muncă, în cazul celor 4 inculpaţi.  În schimb, inculpaţii trebuie să plătească în solidar, cu Compania Naţională a Huilei, despăgubiri rudelor victimelor decedate  în accidentul de muncă. Astfel, câte 120.000 de lei se vor achita către cei cinci copii ai victimelor, 70.000 de lei se vor achita nevestelor minerilor decedaţi, iar una din rudele victimelor decedate va primi 20.000 de lei.

Cinci angajaţi ai EM Uricani şi-au pierdut viaţa, pe 5 februarie 2011, într-o explozie care a avut loc la 430 de metri adâncime, în subteranul minei. Deflagraţia s-a produs după ce o echipă formată dintr-un inginer şi patru electricieni a executat lucrări de revizie la un transformator electric şi apoi a cuplat instalaţia.  În dosarul accidentului de muncă de la Mina Uricani din  5 februarie 2011,  soldat cu moartea a cinci electricieni, au fost trimişi în judecată patru foşti şefi ai Exploatării Miniere.

 

 

 

Articolul precedent30 de kilometri de pârtii de schi îi așteaptă pe turiștii care aleg Straja
Articolul următorVulcănenii alertați prin SMS de prezența unui urs în localitate