Deși nu este cunoscută pentru publicul larg, RENAR acreditează majoritatea laboratoarelor medicale și de analize de stat, dar și private. Fără acreditarea RENAR, acestea nu pot intra în relație contractuală cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și nu pot obține nici fonduri de la sistemul național de asigurări de sănătate pentru serviciile prestate.

O mulțime de firme nu pot funcționa fără acreditările patronate de RENAR.

Organismul care trebuie să supravegheze legalitatea activităților făcute de RENAR se află în coordonarea Ministerului Economiei. În realitate însă, ministerul nu intervine în afacerile lui Fănel Iacobescu, potrivit cetățeanul.ro.

Așa a ajuns RENAR să elimine de pe piață organisme acreditate care ulterior au ajuns să fie preluate de concurență. Concurență cu care președintele Fănel Iacobescu are legături puternice.

Asociația de Acreditare – RENAR este condusă, cel puțin pe hârtie, de un consiliu director, format din alte asociații, firme și autorități publice. Printre cele mai influente sunt ROLAB – Asociația Laboratoarelor și Mișcarea Română pentru Calitate – MRC. Ambele sunt fondate tot de președintele Fănel Iacobescu, iar în rețeaua patronată de aceștia sunt mai multe rude ale acestuia.

Potrivit jurnaliștilor de la Cetățeanu, președinte la ROLAB a fost pus ginerele lui Fănel Iacobescu, Liviu Florin Manta. Fănel Iacobescu nu a confirmat însă această informație. Între timp, a fost pus Mihail Mangra președinte, iar Manta i-a luat locul ca membru în consiliu. Magdalena Poenaru o apropiată a lui Iacobescu este și ea membru în consiliul directorial.

Toți sunt din Craiova acolo unde se află și sediile asociațiilor. Tot în angrenajul cumetriilor a fost angajată și Alina Elena Taină – omul de încredere al lui Fănel Iacobescu.

Aceasta a fost angajată director la RENAR în 2016 în timp ce făcea parte și din Consiliul Director al Mișcării Române pentru Calitate. După un an a demisionat din MRC, iar după ce a ajuns director general la RENAR, a fost numită și director general la ROLAB.

Iacobescu a coordonat proiecte ale Mișcării Române pentru Calitate, finanțate cu fonduri europene, la care au luat parte Alina Taină, Liviu Manta, Maria Magdalena Poenaru, dar și fiica lui Iacobescu, Alina Manta.

Pe ștatele de plată ale organismelor pe care le acreditează, toți figurează ca evaluatori RENAR. Nici nu au mai ținut cont de posibile conflicte de interese care ar trebui să intre în atenția Agenției Naționale de Integritate.

Așa au ajuns un evaluator și un director din cadrul RENAR să fie pe ștatele de plată ale unui organism acreditat chiar de RENAR.

Mișcarea Română pentru Calitate a început de anul trecut să organizeze contracost, cursuri de formare profesională pentru membrii „Ordinului Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în sistemul sanitar din România.

Primul curs și atelier a fost organizat la începutul anului trecut și i-a avut ca lectori pe doctorul biolog Andreea Hubcă – evaluator RENAR, și pe biologul Aurelia Teodorescu, care este și director de acreditare pe laboratoare în cadrul RENAR.

Așadar, Asociația de Acreditare din România este condusă discreționar, iar președintele Iacobescu a și inițiat un document intitulat „Politica privind suspendarea, restrângerea și retragerea acreditării”. Tehnică folosită în epoca de mult apusă, RENAR poate retrage pe o perioadă între 3 și 6 luni acreditarea celor care îi discreditează pe cei din rețea.

Consiliul a avut grijă ca nimeni să nu afle de aceste prevederi abuzive. Potrivit acelorași surse, în document se atrage atenția că „Reproducerea integrală sau parţială, dacă nu există acordul scris al RENAR, a prezentului document în orice publicaţii şi prin orice procedeu (electronic, mecanic, fotocopiere, microfilme, etc.), este interzisă”.

Fiica președintelui RENAR gravitează și ea în jurul organismelor puternice din jurul asociației. Alina Georgiana Manta a ținut contabilitatea asociației Mișcarea Română pentru Calitate. Aceasta a încasat sume importante, în special din fonduri europene, pentru proiectele pe care le-a coordonat. Ea a fost supervizată de reprezentantul legal al MRC, Maria Magdalena Peonaru.

Potrivit CV-ului său, Alina Manta a coordonat mai multe proiecte europene încă din 2008. 10 ani mai târziu a fost manager de proiect în cadrul proiectului de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria. Tot în aceeași perioadă a coordonat și stagii de practică în cadrul mai multor proiecte europene, iar acreditările le-a primit de fiecare dată de la tatăl ei. 

Articolul precedentLegile Puterii: Oamenii loiali „micului Putin” de la Budapesta, atac la Tricolorul românesc
Articolul următorDorin Iacob, avertisment dur după ce „prietenii lui Putin” au ajuns la putere, în Italia. Pericolul din spatele partidelor extremiste de tip AUR