Clipe de groază pentru o femeie, în vârstă de 66 de ani, sechestrată, timp de mai multe ore, într-un motel din Deva de un individ care ar fi încercat și să o violeze luându-i, prin violență, banii pe care îi avea la ea.

Femeia a trăit tot coșmarul în noaptea de 11 spre 12 octombrie. Când a scăpat din mâinile atacatorului, a povestit poliției tot ce a pățit. Oamenii legii au reușit să-l identifice pe suspectul din acest caz. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din județul Maramureș, arestat preventiv, între timp.

La data de 12 octombrie 2019, în jurul orei 01:45, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Deva au fost sesizaţi de o femeie în vârstă de 66 de ani, din municipiul Deva, cu privire la faptul că, în noaptea de 11/12.10.2019, în timp ce se afla cazată la un motel din Deva, a fost lipsită de libertate în mod ilegal de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din județul Maramureș (cu care victima consumase băuturi alcoolice). Femeia a reclamat faptul că maramureşeanul a încercat să întrețină cu aceasta, contra voinței sale, un raport sexual şi că a deposedat-o, prin violență, de 350 de lei”, a declarat comisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

Suspectul a fost ridicat de polițiști chiar din camera motelului în care era cazat. Bărbatul a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva. Ulterior, magistraţii Judecătoriei Deva au luat faţă de bărbat măsura arestării preventive pentru 30 de zile, acesta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal și tentativă la viol.

Articolul precedentTânăr prins drogat la volan, prin Hunedoara
Articolul următorFOTO| Cabană din Almașu Sec, mistuită flăcări