Mai mulți copii de la centrul de plasament din Lupeni au văzut pentru prima dată capitala țării. Copiii de la centrul de plasament din Lupeni au vizitat cele mai importante obiective ale capitalei. Asociaţia Copii pentru Viitor Lupeni în parteneriat cu Centrul de Plasament Lupeni a organizat în o vizită tematică în Bucureşti, pentru copiii şi tinerii din Centrul de Plasament.

“Ne-am dorit ca prin activităţile propuse să îi aducem pe copii şi tineri mai aproape de cultură şi istorie. Am început cu o vizită la Palatul Parlamentului, unde am avut parte de o mică lecţie de democraţie, apoi am vizitat Ateneul Roman şi am aflat despre istoria acestui important edificiu al Capitalei. Am ajuns şi în culisele Teatrului Naţional Bucureşti, unde tocmai se amenaja scenă pentru una din piesele aflate în  programul Festivalului Naţional de Teatru şi am aflat despre cum se organizează spectacolele, câţi oameni şi câtă muncă este în spatele acestor evenimente”,  a spus Anca Iordănescu, reprezentantul Asociației Copii pentru Viitor.

A doua zi a fost rezervată o vizită la Palatul Cotroceni unde copiii au aflat despre domnia lui Alexandru Ioan Cuza, regi şi regine, stiluri arhitecturale şi de decor.

Cei mici s-au întâlnit și cu Cristian Hrubaru, dar au vizitat și culisele Operei Comice pentru Copii.

 

 

 

 

Articolul precedentSensul giratoriu de pe DN 66, aproape finalizat
Articolul următorFurt pe autostrada A1 Deva -Orăștie. Doi indivizi au sustras o sumă uriașă din mașina unui român cu cetățenie austriacă