Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, au intensificat, la acest sfârșit de săptămână, activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

 
Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate în sistem integrat, noi acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
 
In ultimele 24 de ore, au fost verificate peste 94 de societăți comerciale, precum şi 84 de mijloace de transport în comun.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 47 de sancţiuni contravenţionale (41 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală și 6 pentru fapte de natură economica), în valoare totală de 11.000 lei.
 
Și la acest sfârșit de săptămână, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale MAI și instituții cu atribuții de control vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
 
In data de 17.10.2020, acțiunile de prevenire a răspândirii noului tip de coronavirus vor fi intensificate, in teren acționând peste 80 de patrule constituite din polițiști jandarmi și polițiști locali. Vor fi vizate, în continuare, zonele aglomerate (piețe, târguri, centre comerciale etc.).
Pe raza municipiului Deva, polițiștii sunt prezenți atât în piața agroalimentară, pentru a desfășura activități cu caracter preventiv, cât și la manifestarea de conștientizare a motocicliștilor din zona Cetate, ce vizează reducerea numărului de evenimente rutiere în care este implicată această categorie de participanți la trafic.
 
Se recomandă tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile unde este obligatoriu, prevăzute de legislația în vigoare, precum şi în mijloacele de transport, să respecte modul de organizare a evenimentelor, să nu se expună la riscuri.
 
Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentCereri pentru ajutorul de încălzire: de când pot fi depuse și unde
Articolul următorCoronavirus 18 octombrie: 3.920 de cazuri noi. INCIDENŢA infectărilor, pe judeţe