Gest umanitar al consilierilor și a primarului din comuna Băcia. Au pus mână de la mână și le-au pregătit vârstnicilor comunei mai multe pachete cu alimente. Beneficiarii pachetelor au fost vârstnicii de peste 75 de ani. 

„Fiecare dintre noi își dorește ca odată ajuns la vârsta bătrâneții să ducă o viață liniștită. Trăim cu această speranță, dar de cele mai multe ori bătrânețea vine altfel, cu ani plini de griji și nevoi, care ne marchează profund. De cele mai multe ori în ochii bătrânilor vedem amărăciune, durere și teamă. Îi vedem de multe ori în fața unei vitrine privind cu tristețe, și neavând posibilitatea de a cumpăra ceea ce își doresc, în condițiile în care, după o viață de muncă, pensia lor este prea mică pentru a-și permite acest lux. Sunt imagini pe care cu greu ți le scoți din minte. Sunt însa și momente, în care în ochii lor, o lumină aproape stinsă se aprinde din nou, lumina bucuriei”, spun „colindătorii”

Ținând cont de toate aceste considerente, la fel ca în fiecare an, primarul comunei Băcia, Florin Alba, împreună cu viceprimarul și ceilalți consilieri locali, au trecut pe la toți locuitorii comunei cu vârsta de peste 75 de ani, pentru a le dărui câte o plasă cu cadouri cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

„Chiar dacă aceste pachete au fost mai modeste, valoarea lor este mult mai mare pentru că au fost dăruite cu drag din suflet, tocmai pentru a aprinde din nou în ochii celor ce le-au primit acea lumină a bucuriei”,  spun „colindătorii”.

Articolul precedentProgramul punctelor Enel din județul Hunedoara, în perioada Crăciunului
Articolul următorFOTO| Un tren cu 120 de călători a deraiat în județul Hunedoara! A fost activat Planul Roșu de Intervenție