Daune de peste 400.000 de euro, atât trebuie să plătească CFR unei femei care şi-a pierdut mâna stângă într-un accident de tren ce s-a produs, în urmă cu cinci ani, într-o gară din judeţul Hunedoara. Compania este obligată să achite aceşti bani, cu titlu de despăgubiri morale şi materiale, printr-o decizie dispusă de magistraţii de la Curtea de Apel Alba -Iulia. În plus, potrivit aceleiaşi hotărâri dată de magistraţi, CFR a fost amendat cu suma de 75.000 de lei.

Accidentul în care femeia şi-a pierdut braţul stâng s-a petrecut în Staţia CFR Subcetate, în apropiere de oraşul Haţeg, în septembrie 2014. Victima se întorcea de la Mănăstirea Prislop și aștepta trenul, în halta respectivă, împreună cu alți câțiva pelerini, când, la un moment dat, un tren i-a secerat mâna stângă. Femeia a rămas fără un braț, iar statul român s-a gândit i-a acordat, în bătaie de joc, o pensie mizeră de handicap, în valoare de 39 de lei pe lună.

Cazul a ajuns în instanţă. În 2017, procurorii instanței supreme au dispus trimiterea în judecată a companiei CFR sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. „Din probele administrate în cauză a rezultat că, după ce s-a informat, în prealabil, în stație cu privire la linia la care urma să sosească trenul pe care îl aștepta, persoana vătămată s-a deplasat către linia respectivă, traversând alte trei linii de cale ferată. Din cauza lipsei indicatoarelor de orientare, călătorii nu au văzut platforma pe care trebuiau să aștepte trenul, oprindu-se înainte de a ajunge la aceasta, între două linii de cale ferată. Persoană vătămată, împreună cu alte șase persoane, surprinsă de trecerea simultană a trenului de călători pe care îl aștepta pe o linie și a unuia de marfă pe cealaltă, din cauza curenților de aer provocați, s-a dezechilibrat și a căzut la pământ, cu brațul stâng peste firul din dreapta al unei linii, astfel încât roțile trenului i l-au amputat. De asemenea, ca urmare a trecerii trenului, alte două persoane au căzut la pământ, iar celelalte s-au dezechilibrat”, arătau procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție a României, în comunicatul transmis la data trimiterii în judecată a CFR SA.

Mai mult, din probatoriul administrat în dosar, a reieșit faptul că accidentul s-a produs ca urmare a faptului că CFR nu a realizat în stația de cale ferată Subcetate indicatoare de orientare a călătorilor astfel încât aceștia să poată identifica peroanele și platformele corespunzătoare fiecărei linii de cale ferată, așa cum era obligată compania. Totodată, conform reprezentanților PÎCCJ, din probe a mai rezultat și faptul că stația CFR Subcetate nu deținea autorizație de funcționare și nu au fost luate măsuri specifice suplimentare de prevenire a producerii unor evenimente feroviare, „funcționând ilegal”.

După un proces lung, în martie 2019, Judecătoria Haţeg a stabilit ca CFR SA să achite victimei daune materiale în sumă de 116.064,19 euro şi despăgubiri morale în valoare de 300.000 de euro. Tot atunci, magistrații aceleiaşi instanţe au mai decis că CFR mai trebuie să achite o amendă de 1,2 milioane de lei pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, hotărârea nefiind definitivă.

Curtea de Apel Alba -Iulia s-a pronunţat, recent, în acest caz. „Dosarul penal nr. 2174/240/2017 a fost soluţionat definitiv, în apel, de către Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr.663/17.10.2019, în sensul modificării în parte a sentinţei penale nr.21/04.03.2019, pronunţată în această cauză de Judecătoria Haţeg, doar sub aspectul laturii penale cu privire la cuantumul amenzii penale la care a fost obligată inculpata Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, (care a fost redusă de la 1.200.000 de lei reprezentând 240 de zile de amendă, la 75.000 de lei – reprezentând 150 de zile amendă x 500 de lei) şi al aplicării pedepsei complementare care a fost înlăturată. Prin decizia penală definitivă nr.663/17.10.2019 Curtea de Apel Alba Iulia a menţinut celelalte dispoziţii ale instanţei de fond inclusiv cu privire la daunele materiale şi despăgubirile morale la plata cărora a fost obligată inculpata Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA în favoarea părţii vătămate şi care însumate sunt aproximativ 400.000 de euro. De asemenea, Curtea de Apel Alba Iulia a menţinut şi dispoziţia privind obligarea inculpatei la plata în favoarea părţii vătămate a sumei de 1000 lei, sub formă de prestaţie lunară, de la data producerii prejudiciului 14.09.2014 până la încetarea stării de nevoie, respectiv protezarea, cu aplicarea dobânzii legale pentru fiecare prestaţie”, se arată într-un comunicat, transmis, astăzi, de către instanţă.

Articolul precedentZonă de relaxare pe fonduri europene pentru cetățenii din Deva
Articolul următorBugetul Complexului Energetic Hunedoara va fi rectificat