Trupele airsoft iau, din nou, cu asalt Cetatea din Deva. Turiștii, dar și localnicii care vor vizita, astăzi, fortăreața medievală vor avea ocazia să asiste la o prezentare a tacticilor de luptă folosite în acest sport, a echipamentului, precum și a replicilor după arme și dispozitive militare reale. Cei care iubesc airsoftul vor putea să tragă la țintă în mediu controlat și în deplină siguranță.
Totul, în cadrul evenimentului intitulat ,,Asalt de toamnă” în Cetatea Devei care va avea loc, între orele 12:00 și 14:00, pe Platforma Artilerie Vest.
Organizatorii evenimentului sunt Club Dac Airsoft Deva, în parteneriat cu Serviciul Public Administrare Cetate Deva și Primăria Municipiului Deva, iar participarea este gratuită.
Membrii Clubului Dac Airsoft Deva, cei care vor fi prezenți în cetate, au obținut, nu demult locul al treilea la finala competiției naționale ,,Patrula airsoft”, desfășurată la Alba Iulia.
Airsoftul este un sport care reproduce scenarii inspirate din lupte reale, iar replicile armelor adevărate, trag cu bile din plastic de mici dimensiuni. Acesta implică multă mișcare, adrenalină dar și distracție.