Consiliului Judeţean Hunedoara ia măsuri după ce au apărut cazuri de COVID-19 în rândul funcţionarilor.

Conducerea CJ Hunedoara arată că în data de  2 septembrie, 11 angajaţi de la Serviciul Drumuri şi Serviciul Investiţii au fost testaţi, iar rezultatele au fost negative. Între timp, doi funcţionari de la Administrare Drumuri s-au infectat, unul dintre ei fiind contact direct al unui angajat de la Compartimentul de Management al Sistemului Integrat al Deșeurilor, care a și intrat în izolare pentru 14 zile.

Doi dintre colegii acestuia din urmă, fiind considerați și ei contacți direcți au fost testați în 15 septembrie, rezultatele testelor fiind negative. Celor doi le-a fost recomandat să intre în izolare la domiciliu pentru 14 zile.

Totodată, un funcţionar de la Serviciul Transporturi, aflat în concediu, a intrat în izolare la domiciliu pentru că are un caz de COVID-19 confirmat în familie.

CJ Hunedoara arată că după fiecare caz pozitiv a dezinfectat spaţiile, iar mâine, la finalul programului de lucru, va avea loc o dezinfecţie generală a clădirii.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentAmbulanță aflată în misiune, lovită de o mașină condusă de o șoferiță neatentă
Articolul următorVIDEO Un motociclist și-a pierdut viața într-un grav accident produs pe DN1