Întruniți în ultima ședință de Consiliu Local (CL) din acest an, membrii legislativului devean au aprobat ca intrarea să fie gratuită la patinoarul artificial din oraș pentru toți copiii, elevii și studenții din oraș.

Aceștia vor avea acces liber pe toată durata funcționării patinoarului, adică până în luna februarie a anului 2019. Mai mult, la propunerea consilierului local Răzvan Mareș, membrii legislativului devean au acceptat ca cei mici să primească gratuit și patine.

La patinoarul din Deva, accesul a fost gratuit pentru toată lumea până luni, pe 17 decembrie. După această dată, au intrat în vigoare tarifele de acces, aprobate prin hotărâre de CL, respectiv 10 lei, pentru fiecare serie de patinaj (două ore) și 10 lei pentru închiriere patine, pentru fiecare serie de patinaj (două ore).

Articolul precedentTelescaunele din Parâng au fost oprite
Articolul următorFOTO-VIDEO| Lidia Buble i-a colindat pe aleșii Devei