Forma noului buletin electronic ar fi trebuit să fie gata pe 2 august, dar controversele din spațiul public au dat un pic planurile polițiștilor peste cap. Autoritățile s-au împotmolit în dreptul mențiunii GEN. Ministerul de Interne a anunțat că va schimba acest cuvânt de pe cărțile electronice emise deocamdată doar într-un proiect pilot, cu sinonimul său, sex.

 

”Vom analiza cu atenție și la final vom trage niște concluzii. Este posibil ca mențiunea respectivă să fie sex. Hotarârea de guvern stabilește că sunt doar două opțiuni – feminin și masculin. Nu există niciun fel de altă intervenție”, a declarat chestorul Cătălin Giulescu, șeful Direcției Evidenței Populației.

Autoritățile menționează că documentul, aflat de luni de zile în consultare publică, poate fi îmbunătățit. Inclusiv Patriarhia a reacționat și a anunțat că această dezbatere ar fi nocivă.

”Noțiunea de „gen”, vehiculată azi progresiv și progresist în spațiul public, este un construct pur ideologic pus în slujba unei toxice, smintitoare ideologii numită (trans)genderism, prin care se încearcă inducerea nefastei idei a genului fluid, adică a așa-zis posibilei schimbări a sexului camuflat în „gen”, se arată într-un comunicat al BOR.

Subiectul a fost discutat și de către preotul catolic Francisc Doboș, care a scris pe Facebook:
“ Când biologia m-a trezit să merg la baie am descoperit că eram doar Papa Francisc. Iar când m-am trezit din vis, am văzut că eram doar popa Francisc. Doamne, tu mi-ai dat sexul, iar eu căutam genul. Mulțam că mă trezești mereu la cine sunt cu adevărat.”

Noile cărți electronice de identitate sunt emise în baza unor acte normative asumate de România după negocieri în Parlamentul European. Este și motivul pentru care în locul tricolorului apare drapelul Uniunii Europene. Cei de la AUR consideră că noile documente ar fi încă un pas spre ștergerea identității naționale. Într-o postare pe Facebook, politicienii au formulat câteva întrebări cu privire la buletinul electronic:
– De ce nu apare tricolorul?
– De ce a fost înlocuit SEX cu GEN?
– De ce nu a existat o dezbatere publică înainte de a începe emiterea noilor buletine?
– Este acesta încă un pas înainte spre ștergerea identității naționale și reeducarea populației?

Stema României ar urma să apară doar în cazul cardului cu cip electronic pentru a putea fi folosit ca un pașaport. Cărțile simple au imprimate tricolorul, dar pot fi folosite pentru identificare doar pe teritoriul țării. 

Foto: Facebook Lucian Bode, ministrul de Interne

Citește și: ”SEX și TRICOLORUL revin pe noile cărți de identitate, în locul de GEN și STEMĂ”

 

Articolul precedentCulisele statului paralel | Femeile care au luat liftul către vârful politicii. De la Leana lui Nicu, la Lenuța lui Traian
Articolul următorHunedoara. Sute de peşti morţi pe Jiul de Vest