Locuitorii municipiul Brad își pot plăti, începând de astăzi, 8 ianuarie, taxele și impozitele locale. Cetățenii care își achită „birurile” până la finele lunii martie pot beneficia de o bonificație de 10 la sută.

Casieriile Primăriei din Brad se deschid, de azi, pentru locuitorii care doresc să își plătească taxele și impozitele locale datorate la bugetul municipiului. Reprezentanții administrației publice locale au anunțat că, încasările se fac începând cu ora 08:00. Aceștia precizează că, nivelul impozitelor și taxelor locale este același cu cel de anul trecut. „Pentru plata impozitelor până la data de 31 martie 2019 se acordă o bonificație de 10 la sută. Vă așteptăm cu drag și vă asigurăm de utilizarea responsabilă a sumelor plătite de dumneavoastră”, spun aceștia.

Pentru cei care doresc să evite un drum până la primărie, plata taxelor și impozitelor locale se poate face și online, utilizând aplicația www.ghiseul.ro.

Articolul precedentȘef nou la Poliția Locală Hunedoara. Răducu -Marius Pasc, numit la conducere
Articolul următor7 kilometri de drum, modernizați cu circa 7 milioane de lei