Poliţiştii hunedoreni încearcă să dea de urma a două femei care au înşelat o bătrână, în vârstă de 84 de ani, din Vulcan. Individele s-au prezentat la uşa apartamentului în care octogenara locuieşte. Au pretins că au de vânzare diferite produse. I-au oferit două pilote şi patru perne, cerându-i la schimb suma de 2.000 de lei.

Pensionara nu a avut suficienţi bani şi le-a oferit jumătate din suma cerută de acestea. Individele i-au luat banii, precum şi două tablouri de pe holul apartamentului bătrânei. „Femeia le-a oferit 1.050 lei, precizând că nu mai are alţi bani în casă, însă cele două femei, fiind nemulțumite de preț, i-au luat de pe holul apartamentului două tablouri. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de furt şi au demarat activităţi investigative în vederea identificării celor două femei”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Hunedoara.

Oamenii legii atrag atenţia, încă o dată, în special, vârstnicilor să aibă grijă pe cine primesc în locuinţe.

Articolul precedentOperatorul de salubritate din Deva, amendat, din nou, pentru neridicarea gunoiului
Articolul următorSalon de înfrumuseţare din Deva, fără autorizaţie sanitară. Inspectorii DSP s-au autosesizat