Bătaie sălbatică între două eleve de la Colegiul Național „I.C. Brătianu” din orașul Hațeg. Cele două adolescente s-au lovit reciproc pe holurile unității de învățământ. Altercația s-a terminat rău pentru una dintre ele, care a ajuns în stare gravă la spital.

Totul s-a petrecut astăzi, în jurul prânzului. Altercația, iscată între cele două eleve, una în vârstă de 15 ani, iar cealaltă de 16 ani, a pornit, se pare că, de un conflict spontan. Fetele s-au luat la harță și de la un schimb de replici dure, la acte de violență, nu a mai fost decât un pas. Una dintre adolescente, cea de 15 ani, și-a chemat în ajutor fratele mai mare, de 18 ani. Acesta, fiind elev al aceleiași unități de învățământ, a venit în scurt timp și a lovit-o pe cealaltă adolescentă implicată în conflict. Eleva lovită de tânăr a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluată de către o ambulanță și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Hațeg, de unde a fost transferată la Spitalul Județean Hunedoara din Deva.

Polițiștii hunedoreni fac acum cercetări pentru loviri și alte violențe, în acest caz fiind deschis un dosar penal. „În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe, în vederea stabilirii circumstanțelor în care a avut loc fapta şi a luării măsurilor legale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Haţeg”, a precizat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

 

Articolul precedentA fost semnat al treilea contract din cadrul proiectului SMID
Articolul următorUn nou transport agabaritic va trece și prin județul Hunedoara