Bătaie între doi elevi de la un colegiu din Deva

Incident violent între doi elevi de la Colegiul Tehnic „Dragomir Hurmuzescu” din municipiul Deva. Aceștia s-au luat la bătaie, altercația fiind aplanată după intervenția jandarmilor.

Patrula de jandarmi, care execută măsuri de menținere a unui climat de siguranță în zona instituțiilor de învățământ, a fost sesizată, prin dispeceratul Poliţiei Deva, cu privire la faptul că, Colegiul Tehnic „Dragomir Hurmuzescu” a fost tulburată ordinea publică de doi elevi ai liceului care s-au lovit reciproc.

Jandarmii s-au dus să vadă despre ce este vorba. Luați la întrebări, cei doi liceeni au declarat că altercația a pornit de la o discuție în contradictoriu. „În temeiul sesizării, patrula de jandarmi s-a deplasat la fața locului unde cele sesizate s-au confirmat, au fost identificate persoanele în cauză care (…) au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Deva, unde au fost predate şi documentele întocmite în vederea continuării cercetărilor pentru infracţiunea de ,,Lovire sau alte violențe, art.193 CP.”, au informat reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara.

Articolul precedentSpărgători de case, prinși în urma unor acțiuni simultane, desfășurate în Timiș și Hunedoara
Articolul următorȘase grădinițe vor fi construite în tot atâtea localități