Medicii de la Spitalul Județean de Urgență din Deva l-au operat pe bărbatul care a fost împușcat, ieri, în mod accidental în timpul unei partide de vânătoare de mistreți. Hunedoreanul, în vârstă de 53 de ani, se află la „Reanimare”, sub atenta supraveghere a cadrelor medicale.

Glonțul a trecut prin corpul bărbatului. Din fericire, acesta a supraviețuit, însă starea sa este, în continuare, destul de gravă. Polițiștii încearcă acum să afle circumstanțele exacte în care s-a produs incidentul.

Reamintim că, bărbatul a fost împușcat accidental, în abdomen, vineri, în jurul orei 13:00, într-un fond de vânătoare din localitatea hunedoreană Bulzești. Conform poliției, partida de vânătoare a avut loc în condiții legale. Atât victima, cât și bărbatul care l-a împușcat erau membri vânători și posesori legali de armă.

Ancheta continuă, în acest caz, fiind deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentS-a turnat primul strat de asfalt pe drumul spre satul Mesteacăn
Articolul următorExperții INSEMEX, lectori în Columbia