Festivitatea de decernare a diplomelor celor câteva zeci de tineri și copii, care au urmat cursul gratuit de limba chineză la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara din Deva, a avut loc astăzi. Cursanții au fost felicitați de conducerea instituției culturale și de oficialitățile județene.

La festivitate au fost prezenți, printre alții, și președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Mircea Bobora, prefectul Tiberiu Kiszely, inspectorul școlar general Maria Ștefănie, dar și directorul Wang Jiong și președintele Constantin Oprean al Institutului Confucius din Sibiu, instituție cu care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara și Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva colaborează pentru organizarea acestor cursuri.

Conducerea bibliotecii județene din Deva spune că limba chineză, cultura și civilizația Chinei se bucură de un interes tot mai mare din partea unui public foarte divers. „Suntem plăcut impresionați să constatăm cum literalmente suntem asaltați de cereri de înscriere la aceste cursuri”, a declarat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara din Deva.

Cursurile au fost predate de specialiști de elită, care au reușit să-i introducă pe cursanți în tainele acestei limbi deloc ușoare și să le trezească curiozitatea pentru marea cultură a Chinei.

Articolul precedentAvocatul Poporului revine în judeţul Hunedoara
Articolul următorJaf ca în filme