Anamaria Prodan face un apel la clasa politică românească, atât la reprezentanții Puterii, cât și la cei ai Opoziției, privind direcția în care se îndreaptă România în momentul de față și măsurile care trebuie luate pentru a scoate țara din criză. Vicepreședintele Alianței Pentru Patrie (APP) și președinte al Organizației de Femei APP pe țară a afirmat, într-o declarație politică remisă marți, că „țara este în colaps”, subliniind, în context, că nu contează culoarea politică întrucât „România poate fi scoasă la lumină numai prin dialog și comunicare”.

„Fac pelerinaj pe la partidele aflate la guvernare și la cele din Opoziție! Eu vreau să înțeleg tot ce se întâmplă astăzi în România pentru că România este în criză. La nivel de presă mondială, se vehiculează deja ideea că se întoarce pandemia! Țara este în colaps! 

Eu, dacă am hotărât să îmbrac haina omului politic, trebuie să o port demnă, fără să mă fac de râs, că nu m-am făcut o viață, nici eu, nici familia mea. Repet: merg la toate partidele politice și am să găsesc formule să scăpăm țara din criză.

Celor ce mă monitorizează le mulțumesc. Mă simt în siguranță cu oameni care mă urmează pas cu pas. Nu am ce să ascund și nici nu voi ascunde nimic pentru că, spre disperarea celor care calcă pe urmele mele, dar nu vor putea să mă ajungă vreodată, am să încep, zâmbind întâi, să văd pe ce bani mă monitorizează, pe ai cui bani și, mai ales, puși de cine. După, îmi voi arăta colții… Și toți știu că sunt letali… Trebuie să terminăm cumva cu toți impostorii care trăiesc de pe urma celor ce caută adevărul, cu toți cei care împing în ziare minciuni și manipulează România. Astăzi, fiind om politic, discut cu toată lumea și îmi fac o idee despre ceea ce își dorește fiecare partid politic din România”, a afirmat Anamaria Prodan.

Noul președinte al femeilor din APP a continuat: „Eu sunt un om al poporului și, dacă mi-am pus în minte să ajut România, o voi face cu toți neaveniții cocoțați în spatele meu. Dacă îi ajută pe cei care „mă iubesc și urmăresc”, voi urca pe site-ul partidului din care fac parte, APP – Alianța Pentru Patrie, întâlnirile mele cu oamenii politici ai țării, firește, cu acordul lor, pentru că eu nu am nimic de ascuns! Mai mult, voi face un reality show propriu, o să-l intitulez “Eu sunt Anamaria Prodan“ – pentru ca românii și întreaga Românie să vadă totul, și să vadă transparent! Cine nu are pete nu se teme, nu? Da, merg și la domnul Ciucă, și la domnul Ciolacu, și la domnul Simion, și la doamna Șosoacă să văd cum de atâtea minți luminate nu pot ridica România din noroiul în care se zbate! Eu sunt un om atipic în politică. Așa am fost și în fotbal. Sunt mamă, femeie de afaceri și un om de încredere, obișnuit cu performanța! Știe toată lumea că eu, dacă nu performez la cel mai înalt nivel, mă apuc de altceva! Să fie foarte bine înțeles: eu nu mă compromit și nu mă fac de râs în fața României și a românilor! Eu vin din rândul cetățenilor care au dat vot de încredere rând pe rând tuturor celor care au promis că fac ceva. Dar praful s-a ales de tot!”

Vicepreședintele APP a ținut, astfel, să sublinieze că, dacă politicienii care s-au perindat până acum la putere nu au reușit să scoată țara din criză și să o ducă spre lumină, atunci acest rol îi revine formațiunii politice din care face parte.

„Dacă ei toți nu au reușit, încerc și eu cu ai mei! Noi nu furăm și nu avem dosare penale, noi suntem cei care am sfințit, vorba românului, toate locurile prin care am trecut, noi suntem cei care am făcut istorie pentru România prin toate locurile pe unde ne-au purtat pașii. Din aceste motive am intrat în politică! Să rămân în istorie ca un om care a făcut ceva măreț pentru această țară și pentru acești români care de fiecare dată au votat partide politice cu speranța că ceva se va schimba în bine. Eu nu am partide politice aliate astăzi lângă mine, nu sunt omul nimănui, nimeni nu-mi face discursurile să sune bine din punct de vedere politic. Mi le fac singură și vorbesc liber pentru că eu vorbesc din inimă! Iar vorbele mele cu siguranță vor atinge inimile românilor! Gândesc, vorbesc și acționez pentru români. Români sunem și eu și copiii mei, iubesc și trăiesc pentru România! Caut luminița de la capătul tunelului pentru românii mei. Mă voi bate cu impostorii și mă voi lupta să scoatem țara din mocirlă pentru că eu am lângă mine români adevărați! Și încă ceva: eu NU mă vând pentru nimic în lume și Dumnezeu de Sus mi-e martor!”, a spus Anamaria Prodan.

În încheierea mesajului său, Anamaria Prodan a ținut să transmită și un mesaj pentru politicieni, invitându-i la dialog și comunicare, indiferent de culoarea politică.

„Ceea ce nu înțeleg mulți este faptul că numai prin dialog și comunicare putem scoate România la lumină! Nu contează că suntem de stânga sau de dreapta! Există dușmănie între partide? Ce rezolvăm așa?! Nimic ! Ne afundăm! Vreau să vorbesc cu liderii politici aflați azi la putere, vreau să am un dialog și cu cei din opoziție! Dacă lăsăm furturile, răutatea și mândria de-o parte, GĂSIM SOLUȚII! Numai așa facem treabă în România și pentru România! Eu sunt Anamaria Prodan a voastră pentru totdeauna și alături de bravele femei ale acestei țări minunate, și bineînțeles alături de dvs., domnii acestei minuni numite România, facem lumină în Europa!”, a transmis vicepreședintele APP.

 

Articolul precedentEXPLOZIV: Cum a vrut ȚIRIAC să pună mâna pe ARO – Cine a oprit TUNUL uriaș – Uzina, vândută pentru 150 de mii de dolari
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET