Poliţiştii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul I.P.J. Hunedoara, cu sprijinul unui reprezentant al Gărzii Forestiere Timișoara, au efectuat, în cursul acestei săptămâni, un control privind respectarea prevederilor legale referitoare la modul de depozitare, prelucrare, gestionare și comercializare a materialului lemnos de către diferiți operatori economici de pe raza municipiului Petroșani.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au stabilit că  un operator economic utilizator SUMAL 2.0 nu a respectat prevederile legale privind modul de evidențiere a materialelor lemnoase pe grupe de specii și sortimente industriale (rezultând  diferențe între stocurile scriptice, înregistrate în aplicația SUMAL 2.0 și stocurile faptice inventariate la data efectuării controlului).

În cauză, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu două sancțiuni în valoare totală de 5.000 lei și a fost dispusă măsura complementară de confiscare faptică a volumului de 9,934 mc de material lemnos din specia fag.

De asemenea, pe DN 66, în pe raza comunei Bănița, a fost oprit în trafic un bărbat în vârstă de 35 de ani, care transporta cu o autoutilitară 2,65 mc de lemn de foc, în baza unui aviz de însoțire emis de o societate comercială din Petrila. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că operatorul economic emitent al avizului de însoțire (care este și transportatorul profesionist) nu a respectat prevederile legale în vigoare privind efectuarea celor 4 fotografii înainte de începerea transportului, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei.  

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentPărintele Zenovie de la Mănăstirea Nechit: „Mulțumesc doamnei Alexandra Păcuraru pentru chemarea publică la închinare. Rugăciunea nu este strigăt în pustiu”
Articolul următorROVaccinare avertizează! Pe internet circulă o dezinformare cu zeci de mii de distribuiri. Despre ce este vorba