Poliţiştii rutieri au organizat o acţiune de tip blitz, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, pe raza localităţilor Vulcan, Lupeni și Uricani.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au oprit în trafic  48 de autovehicule şi au aplicat  12 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de  2.140 de lei (dintre care trei pentru depăşirea limitei de viteză  şi două pentru traversarea neregulamentară a străzii de către pietoni).  

Printre cei depistați se numără cazul unui șofer, suprprins  pe strada Tudor Vladimirescu, din Lupeni, într-un autoturism care circula pe direcția Lupeni – Uricani, fiind condus de un tânăr de 29 de ani, din judeţul Gorj.

În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit faptul că tânărul aflat la volan nu posedă permis de conducere, iar autoturismul pe care în conducea nu era înmatriculat în circulaţie (fiind radiat).

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentAprecieri de la turiști pentru Castelul Corvinilor
Articolul următorDoi sibieni și o hunedoreancă, reținuți de polițiștii bistrițeni, pentru tâlhărie calificată