O tânără de 24 de ani a fost rănită în urma unui accident de circulaţie ce s-a produs astăzi, pe Drumul Naţional (DN) 7, între localităţile Leşnic şi Veţel.

Polițiștii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că, evenimentul rutier s-a produs în urma unei depăşiri neregulamentare. „Un tânăr în vârstă de 27 ani, din comuna Dobra, în timp ce conducea autoturismul personal pe DN 7, din direcţia de mers Deva spre Arad, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de depăşire, acroşând un alt autoturism condus de un bărbat de 33 ani, din județul Timiş, care circula pe aceeaşi direcţie de mers, în spatele acestuia fiind angajat, la rândul său, în depăşire. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea uşoară a unei pasagere de 24 de ani, aceasta fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Hunedoara.

 

Articolul precedentO nouă campanie de sterilizare gratuită a animalelor străzii, în judeţul Hunedoara
Articolul următorAleşii locali din Hunedoara se întrunesc, astăzi, în şedinţă extraordinară