Accident pe „Dealul Haţegului”. Un autotractor cu remorcă frigorifică s-a răsturnat

Un bucureştean, în vârstă de 49 de ani, a fost rănit după ce autotractorul pe care îl conducea s-a răsturnat pe „Dealul Haţegului”, din judeţul Hunedoara.

Accidentul s-a produs astăzi dimineaţă, în jurul orei 09:15. Poliţiştii spun că, şoferul nu a adaptat o viteză corespunzătoare. „Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autotractor care tracta o semiremorcă frigorifică pe D.N. 66, pe sensul de mers Hațeg – Călan, la km. 182 + 950 m, („Dealul Hațegului”), într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, în condițiile unui carosabil umed, nu a adaptat viteza de deplasare şi s-a răsturnat în dreaptă a sensului de mers, în afara părţii carosabile. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului autotractorului, precum și avarierea unui autoturism care staționa în afara părții carosabile”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Hunedoara.

Poliţiştii au deschis, în acest caz, un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa foto: Info Trafic Județul Hunedoara/Facebook

Articolul precedentDramă fără margini. Copilul de şase ani, înecat la „Aqualand” Deva, s-a stins din viaţă
Articolul următorPrimul Detașament de Jandarmerie Montană din țară va fi în Hunedoara