Un bărbat și-a pierdut viața în urma unui accident rutier ce a avut loc pe DN 66. Tragedia s-a produs pe raza comunei Pui, județul Hunedoara. Echipajul medical nu a mai putut face nimic pentru șoferul unui autoturism.

 

Acesta a intrat pe contrasens și s-a lovit frontal de un camion încărcat cu lemne. Bărbatul, în vârstă de 59 de ani era din Petrila și fusese director al minei Lonea. Impactul a fost atât de puternic încât partea din față a SUV-ului a fost distrusă complet

Victima fost găsită de pompieri inconștientă, strivită sub elementele compartimentului motor. Manevrele de descarcerare au fost dificile din cauza pieselor metalice din componenţa autoturismului torsionate de forţa impactului. Într-un final, șoferul autoturismului de teren a fost declarat decedat de medical de la Ambuolanță, sosit la fața locului. Conducătorul autotrenului incărcat cu lemne a primit îngrijiri medicale din partea pompierilor SMURD însă a refuzat transportul la spital. Circulaţia pe DN 66 s-a desfăşurat alternativ, pe o bandă, până la finalizarea cercetării la locul accidentului.

Sursa: Realitatea de Hunedoara