Fenomenul meteorologic El Niño, asociat în general unei creşteri a temperaturilor, a început în mod oficial şi urmează ”să se consolideze în mod treptat” în lunile următoare, anunţă Agenţia americană de Observaţie Oceanică şi Atmosferică (NOAA).

El Niño este un fenomen caracterizat de temperaturi de suprafţă mai mari la Oceanul Pacific în zona Ecuatorului, dar care are consecinţe asupra întregii planete, relatează AFP preluat de News.ro.

”El ar putea conduce la noi recorduri de temperatură” în anumite regiuni, avertizează într-un comunicat un climatolog NOAA, Michelle L\”Heureux.

În mai, Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) avertiza că perioada 2023-2027 urmează să fie aproape sigur cea mai caldă înregistrată pe Terra, din cauza efectulului comun al El Nino şi încălzirii globale – provocată de emisii de gaze cu efect de seră.

El Niño are loc la intervale de doi până la şapte ani, iar climatologii preconizau de mai multe luni apariţia acestui fenomen în acest an.

”În funcţie de forţa sa, El Nino poate cauza o serie de consecinţe, precum o creştere a riscului unor inundaţii puternice sau a unor secete în anumite regiuni ale lumii. Modificările climatice pot exacerba sau atenua anumite impacturi ale El Nino”, declară Michelle L\”Heureux.

În general, El Niño tinde să modereze activitatea urganelor la Oceanul Atlantic şi să o favorizeze la Oceanul Pacific, potrivit NOAA.

Fenomenul opus, La Nina, care tinde, din contră, să provoace o scădere a temperaturilor, era prezent de trei ani.

Articolul precedentMafia gunoaielor primește o lovitură de grație în instanță: judecătorii confirmă ancheta Realitatea Plus. Declarații halucinante ale avocatului Romprest
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET