Minerii care protestează încă de luni sunt amăgiți, în continuare, cu promisiuni. Conducerea Complexului Energetic Hunedoara i-a chemat pentru a-și depune cererile în vederea angajării, iar mai apoi i-a trimis acasă, dată fiind decizia Tribunalului Hunedoara.

”Este din păcate o nesiguranță. Dacă decizia rămâne aceeași după apel, atunci este clar că problemele CEH vor fi mai mari. Dacă intră în insolvență, există un risc foarte mare ca administratorul judiciar să spună că cei care au venit ultimii vor fi primii plecați. Plecare care va fi fără nimic de la CEH”, a declarat Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele, făcând referire la cei 42 de mineri din cadrul Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului care au fost chemați la Complexul Energetic Hunedoara în vederea angajării cu data de 4 noiembrie.

Complexul Energetic Hunedoara are în vedere angajarea a 63 de persoane de la SIMVJ. 42 și-au depus joi cererea de angajare, 22 de la Paroșeni și 20 de la mina Uricani. Numai că decizia instanței de a nu declara insolvența Complexului Energetic Hunedoara adânceștește problema.

 

 

 

Articolul precedentFOTO| Halloween-ul, sărbătorit la biblioteca judeţeană din Deva. Vrăjitoare, eroi şi stafii, în curtea instituţiei de carte
Articolul următorGrădiniță nouă pentru copiii din Lupeni