350 de angajaţi ai Complexului Energetic Hunedoara, care lucrează la minele din Valea Jiului, vor fi disponibilizaţi colectiv începând cu data 1 octombrie.

“Cei 350 de angajaţi se află în preaviz, iar acesta se încheie pe 30 septembrie. Este vorba despre oameni care şi-au exprimat în scris intenţia de a pleca din sistem. Majoritatea lucrează la minele de cărbune, iar câţiva la termocentrala de la Paroşeni. Mai mult de jumătate dintre cei care vor fi disponibilizaţi vor ieşi direct la pensie”, spune administratorul special al CEH, Cristian Roşu, pentru radiotimisoara.ro

Personalul disponibilizat va beneficia de plăţi compensatorii în valoare de 10.000 de euro, venituri de completare şi vechime în muncă pentru patru ani, în cazul minerilor, şi doi ani pentru energeticieni, la fel ca şi colegii lor care au plecat din cadrul CEH în anii anteriori.

Disponibilizările de personal de la minele din Valea Jiului se înscriu în programul de reducere treptată a exploatării cărbunelui, prevăzut să se încheie la finele anului 2030.

CEH este formată din minele de cărbune Lupeni, Livezeni, Lonea şi Vulcan, la care se adaugă Termocentrala Paroşeni.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentIncendiu la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Vulcan: 27 de persoane au fost evacuate
Articolul următorNOI IMAGINI ȘOCANTE cu atacul lui Reghecampf: Anamaria Prodan, sub „ploaia” de pumni și palme. MOMENTUL EXACT în care antrenorul și-a ieșit din minți