Ministerul educației anunță că 15.275 de contestaţii au fost depuse după afişarea primelor rezultate obţinute de candidaţii prezenţi la probele din sesiunea curentă a Evaluării Naţionale a elevilor de clasa a VIII-a.

Ceea ce i-a surprins până și pe profesori este că numărul contestaţiilor este mai mic decât în ultimii doi ani: în 2019 au fost depuse 21.509 de contestaţii, iar în 2018 – 23.761. 

Din totalul celor 15.275 de contestaţii, la proba scrisă de Limba şi literatura română au fost depuse 9.030, la Matematică – 5.991, iar la proba de Limba şi literatura maternă – 254 de contestaţii.

Cele mai multe contestaţii au fost depuse în Capitală (2.861) şi în judeţele Constanţa (806), Dolj (730) şi Prahova (710), iar cele mai puţine – sub 100 de contestaţii – în judeţele Tulcea (76) şi Satu Mare (85).

Soluţionarea lucrărilor contestate va avea loc până pe 26 iunie, rezultatele finale urmând a fi făcute publice sâmbătă, 27 iunie.

Articolul precedentGuvernul va lua noi măsuri economice în perioada următoare, extrem de importante
Articolul următorInundații în 90 de localități din 19 județe